Archive for the Recomandare Category

Aproape a şaptea parte din lume

Posted in Prieteni, Recomandare on Noiembrie 5, 2010 by Mary Alexe

Prietenul nostru, Cătălin, îşi lansează prima carte, pe care v-o recomandăm din inimă. I-am preluat mesajul de pe http://www.poezie.ro.


Pe 19 noiembrie 2010, 17.00, în cadrul tîrgului de carte Gaudeamus de la Romexpo, București, editura Humanitas va lansa romanul „Aproape a șaptea parte din lume” (Cătălin Pavel), cîștigător al concursului de debut literar UniCredit.

„Aproape a şaptea parte din lume face notă aparte în peisajul prozei româneşti actuale.
E un roman a cărui acţiune se petrece peste tot şi nicăieri: în lunecarea fără de sfârşit a roţilor de tren, în siturile arheologice din deşertul african, în Stockholm şi în Timişoara şi, mai ales, în gândurile întortocheate ale personajelor şi în dialogurile întretăiate dintre acestea, purtate la distanţă, prin intermediul cuvântului scris – o singură dată telefonic; un roman cu personaje bizare şi provocatoare, al căror destin şi ale căror traume se revelează cu încetul, într-un balans al prezentului şi al trecutului, al spunerilor şi al tăcerilor.
Stravechea metaforă a vieţii ca o călătorie, cu destinaţie întotdeauna incertă, îşi găseşte în Aproape a şaptea parte din lume o reîntrupare modernă surprinzătoare. Combinaţie inedită de patos şi inteligenţă, scris cu nerv stilistic autentic, cu priză la detaliu şi cu darul formulării pregnante, romanul îl poartă pe cititor prin meandrele unei aventuri existenţiale seducătoare.“ (Liviu Papadima)

LE: şi un fragmenţel, de la Humanitas

Anunțuri

Straie pentru zâne

Posted in Recomandare on Iunie 17, 2009 by Mary Alexe

Straie-pentru-zane-teaser

Urmăream de ceva vreme blogul Atelier M, însă de acest eveniment am aflat abia azi, aşa că încerc să ajung pe ultima sută de metri. Hainele (pictate manual!) sînt absolut superbe.
Mai multe aici

Recomandare

Posted in Recomandare on Ianuarie 21, 2008 by Mary Alexe
Există cineva care scrie foarte frumos, pe care nu l-am întîlnit decît indirect şi ne-personal prin cea mai bună prietenă a mea, Martina, şi căruia sper să i se recunoască într-o zi talentul. Are „nişte vorbe cum trebuie”, cum spunea bunicul Martinei într-un cu totul alt context şi referitor la cu totul altă persoană.
ultima neîntîlnire
de Catalin Pavel
2007-10-24
nu ne-am mai văzut de mult
de la nici o despărţire.
din greşeală azi am vorbit la telefon
şi ne-am dat o neîntîlnire.
ne vom neîntîlni pe bulevardul magheru, la teatru
emoţionaţi la doişpe
la unu la două la trei şi la patru.
mai tîrziu ne vom nepărăsi
aşa cum n-am făcut-o niciodată
şi după obiceiul nostru personal
ne vom iubi fără să fim de faţă.
noi ne vedem cel mai rar azi,
şi o să ne vedem pentru mult timp
poate chiar pentru prima oară,
aşa că putem să lipsim.
sursa: http://www.agonia.net//
Dacă vă spune ceva şi sînteţi curioşi pentru mai multe, mergeţi aici.

Lipstick Traces la Happy Fish TV

Posted in Recomandare on Decembrie 13, 2007 by Mary Alexe

Pentru cei care se întrebau ce mai face Nic, aveţi noile Lipstick Traces aici.
www.happyfish.ro