Archive for the Placebo Category

Once more with feeling

Posted in Placebo, Poze on Iunie 23, 2009 by Mary Alexe

archwarc_brian%20molko
Îmi place la nebunie această fotografie cu Brian Molko şi băieţelul lui, Cody, semnată de Scarlet Page (fiica lui Jimmy Page), parte dintr-o expoziţie de fotografie (mai vechiuţă, ce-i drept) ce prezintă diverse celebrităţi împreună cu copiii lor şi care se numeşte Your Child.

Interviu cu Steve Forrest (Placebo) (Tiberiu Crişan)

Interviu cu Brian şi Stefan (MTV Romania)

Ladies and gentlemen of Placebo 2009

Posted in concert, Muzici, Placebo, Poze, Prieteni on Iunie 22, 2009 by Mary Alexe

Azi ne salutăm cu „Pure morning!”.
Deşi nu a mai avut acelaşi impact asupra mea ca în 2006, cînd cred că a contat foarte mult şi starea cu care m-am dus la concert (care era dintre cele mai dezastruoase) concertul de aseară mi-a plăcut foarte mult. Compania – tot timpul în creştere, adică de la 3 am ajuns vreo 8-9 – a fost extrem de plăcută, atmosfera de concert excelentă, chitările nenumărate (schimbate aproape la fiecare piesă), prestaţia live excelentă, unele dintre piesele noi parcă mult mai reuşite decît pe album (chiar şi Julien, care îmi place cel mai puţin de pe Battle for the Sun, mi-a sunat mult mai bine). Mi-au lipsit vreo cîteva, cum ar fi Pure Morning, Twenty Years, Protege Moi, Post Blue, Blue American (ultimele trei n-au fost nici data trecută, dar, cum spunea Dea , e bun motiv pentru un al treilea concert. Cred că deja ne-am împrietenit, oricum, cu băieţii aştia.
Mai citiţi şi poveştile lui Şerban.

Picture 012

Nick Gavrilovich
Picture 035

Fiona Brice
Picture 018

Steve Forrest
Picture 014

King Stefan Olsdal
Picture 031

Drama queen Brian Molko
Picture 033

William Lloyd
Picture 020

Picture 044

Picture 041

Picture 037

Picture 032

Picture 034

Picture 028

Picture 026

Picture 024

Picture 023

Picture 019

Picture 015

Picture 013

Picture 045

Picture 046

Picture 047

Poze şi aici

Blue

Posted in concert, Muzici, Placebo, Unrelated on August 17, 2006 by Mary Alexe
Tot nu reuşesc să-mi dau seama de ce mi-a ramas în minte atît de puternic seara concertului. Era ceva acolo şi în mine ce nu poate fi explicat nici acum şi nici mai tîrziu, cînd va fi trecut un timp şi toate astea vor fi puţin mai departe, fără a fi sigură că şi mai puţin dureroase. „N-o sa mai fiu niciodata aceeasi. Sînt destul de aproape de ceea ce îl sperie pe Mani în Slide încît să-mi fie cu adevărat frică”, scriam cu ceva timp în urmă. Nici nu-mi imaginam cit de departe eram inca pe vremea aceea. Numai cei pe care îi iubeşti atît de mult te pot dezamăgi pe măsură. Înţeleg mai bine decît poţi să-ţi imaginezi.
N-am să mai povestesc despre seara cu Placebo pentru că mă urmăreşte îndeajuns de puternic încît să nu mai fiu capabilă să vorbesc despre asta. Aş fi vrut cu disperare să aud Blue American. Poate se vor întoarce vreodată ca s-o facă; sper doar să mai fiu pe aici.

Blue

Posted in Des-cîntece, Placebo on August 17, 2006 by Mary Alexe

Nu-mi iese din cap Blue American – Placebo, pe care nici n-au cintat-o.

Placebo

Posted in concert, Placebo on August 16, 2006 by Mary Alexe

Tot acolo sint… e obsedanta seara aia…
remember me… I don’t care for myself…

Placebo

Posted in concert, Placebo on August 14, 2006 by Mary Alexe

Parca as fi inca acolo…