Archive for the a single man Category

„I’m better when I don’t think”

Posted in a single man, colin firth, Des-cîntece, I Am Kloot on August 8, 2010 by Mary Alexe

A few times in my life I’ve had moments of absolute clarity, when for a few brief seconds, the silence drowns up the noise and I can feel rather than think, and things seemso sharp and the world seems so fresh; it’s as though did all just come into existence. I can never make these moments last; I cling to them but, like everything, they fade away. I live my life on these moments, they pull me back to the present.

Anunțuri

Casa de sticlă

Posted in a single man, colin firth on Mai 30, 2010 by Mary Alexe

„A Single Man” (Tom Ford, 2009) este cel mai frumos film pe care l-am văzut. E frumos pentru mine, prin poveste şi prin felul în care mă regăsesc eu în stările personajelor, dar e frumos şi la nivel vizual. Tot ce se vede în filmul ăsta e frumos: oamenii, hainele, casele, felul în care e filmat totul. Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult este casa lui George, casa lui de sticlă, care e un simbol pentru ceea ce este el şi ce i se întâmplă – în principal fragilitate, dar şi siguranţa de sine şi francheţea în ceea ce priveşte preferinţele sale sexuale şi modul lui de viaţă (deşi e povestea unui homosexual care-şi pierde în mod tragic şi neaşteptat partenerul de viaţă, nu cred că există în legătură cu acest film vreun „gay issue”, iubirea e iubire şi suferinţa-i suferinţă); ţinuta perfectă afişată în faţa celorlalţi, care ascunde un mare haos interior, pe care ceilalţi, daca s-ar uita cu atenţie, precum Kenny, l-ar vedea exact ca şi cum s-ar uita prin sticla casei lui (George îi şi spune la un moment dat „I am exactly what I appear to be… if you look closely”). Kenny, care fără să ştie, îl face pe George să renunţe la sinucidere, îi spune „we’re invisible, remember?”, exact ca Jim care pe vremuri îi spusese lui George, referindu-se la traiul într-o casă de sticlă „you’re the one who’s always saying we’re invisibile”. În fine, pentru cine n-a văzut filmul, n-am nicio noimă, probabil. Ce vroiam să spun este că de dimineaţă, am văzut pe Realitatea TV o mică prezentare a unui arhitect numit Frank Lloyd Wright şi casele lui (construite în special pe orizontală, mult aerisite şi luminate) mi-au părut că seamănă izbitor cu casa de sticlă a lui George. Căutând, din aproape în aproape, am aflat că 1. deşi în film casa lui George se află în Santa Monica, casa adevărată, unde s-au filmat scenele respective, este localizată altundeva şi că 2. există într-adevăr o legătură cu acest arhitect, prin aceea că această casă folosită în film a fost proiectată de John Lautner, care i-a fost ucenic lui Wright. Sînt mândră, deci, de această mică descoperire.
Casa e superbă, mai e şi de vânzare. Doar 1 milion juma de dolari.

În film:

În realitate:

Ha!

Posted in a single man, colin firth on Aprilie 28, 2010 by Mary Alexe

Ce înseamnă să ţi se clarifice brusc lucrurile dimineaţa sub duş! Deşi cu drumuri şi cu vieţi total diferite şi în circumstanţe diferite, atât Lester Burnham (Kevin Spacey) din American Beauty cât şi George Falconer (Colin Firth) din A Single Man mor pe neaşteptate exact când realizează cât de mult vor de fapt să rămână în viaţă.
Se pare că îi şi vom vedea pe domnii Spacey şi Firth jucând împreună într-o adaptare după „Homage to Catalonia” (Orwell) în regia lui Hugh Hudson. Filmul se va numi „Catalonia”, iar filmările sunt programate pentru 2010 in Spania, Anglia, Montevideo, Buenos Aires şi Uruguay.

Breathtaking…

Posted in a single man, colin firth, Obsesii on Aprilie 25, 2010 by Mary Alexe

E despre singurătate, despre disperare, despre măşti, despre zidul pe care-l pui între tine şi ceilalţi când tot ce vrei cu adevărat e să fii văzut, despre cum e să te trezeşti dureros în fiecare dimineaţă, despre cum e să zâmbeşti când eşti rupt de dinăuntru după ce ţi-ai spus în oglindă „just get through the god damn day“, despre cum să iubeşti toată viaţa pe cineva pe care ştii că nu-l poţi avea şi despre cum ţi-a fost luat cel pe care-l iubeşti fără să-l mai poţi primi vreodată înapoi, despre casa de sticlă fragilă în care eşti totuşi invizibil, despre cum poţi găsi motive să trăieşti chiar şi după ce ţi-ai plănuit în detaliu sinuciderea şi despre cum mori imediat ce ai realizat asta.

Toţi ne dorim cu disperare o iubire ca cea care se vede în filmul ăsta (în ochi, fără cuvinte prea multe) şi cîţi dintre noi primesc aşa ceva în viaţa asta?

(pot să înţeleg de ce l-a bîntuit pe Colin rolul ăsta, aşa cum a şi povestit)

A Single Man

Posted in a single man, colin firth on Aprilie 22, 2010 by Mary Alexe

Cel mai grozav e să primeşti veşti bune tocmai cînd eşti deprimat. Două au fost pe ziua de azi şi trebuie să le fac faţă. Una dintre ele este că sâmbătă seara rulează în cadrul Festivalului Internaţional de Film BucharEST „A Single Man” pe care imi doresc foarte să-l văd şi cu care i-am înnebunit deja pe prietenii mei. Am nişte aşteptări atît de mari de la filmul ăsta încît mă tem de dezamăgiri. Vom vedea.
Deci, Scala, 24 aprilie, 21,30
Pentru cine vrea detalii: IMDB şi site-ul oficial.

A Single Man

Posted in a single man, colin firth, Obsesii on Aprilie 10, 2010 by Mary Alexe


(page 1)
„Waking up begins with saying am and now. That which has awaken then lies for a while staring up at the ceiling and down into itself until it has recognised I, and therefrom deduced I am, I am now. Here comes next, and it is at least negatively reassuring; because here, this morning, is where it has expected to find itself; what’s called at home.
But now isn’t simply now. Now is also a cold reminder; one whole day later than yesterday, one year later than last year. Every now is labelled with a date, rendering all past nows obsolete, until – later or sooner – perhaps – no, not perhaps – quite certainly: it will come. […] And now, over the entire communication system, is issued the first general order of the day: UP. […] Obediently the body levers itself out of bed – […] then to the mirror. What it sees there isn’t so much a face as the expression of a predicament. […] Staring and staring into the mirror, it sees many faces within its face – the face of a child, the boy, the young man, the not-so-young man – all present still, preserved like fossils on superimposed layers, and, like fossils, dead. Their message to the live dying creature is: look at us – we have died – what is there to be afraid of?
[…] Obediently, it washes, shaves, brushes its hair, for it accepts its responsibilities to the others. It is even glad that it has its place among them. It knows what is expected of it.
It knows its name. It is called George.”

Just get through the God damn day!

(page 152)
„For a few minutes, maybe, life lingers in the tissues of some outlying regions of the body. Then, one by one, the lights go out and there is total blackness. And if some part of the non-entity we called George has indeed been absent at this moment of terminal shock, away out there on the deep waters, then it will return to find itself homeless. For it can associated no longer with what lies here, unsnoring, on the bed. This is now cousin to the garbage in the container on the back porch. Both will have to be carted away and disposed of, before too long.”

from Christopher Isherwood’s A Single Man, Vintage Books, London, 2010 (republished)

official site