Can’t stand this emotional violence

vineri nu 13 ci 23 au început cu telefoanele de dimineaţă cum ajungem la stadion poate ne vedem măcar 10 minute înainte de concert Mariana şi Talida denumite generic şi drăgăstos gogoşi au găsit şi ele bilete pe ultima sută de metri nu le vine să creadă cînd am cumpărat eu biletele nu vroiau erau prea departe de scenă acum stau chiar lîngă scenă motiv pentru care este ultima oară cînd le mai vorbesc în viaţa asta le-am avertizat acelaşi lucru şi pentru Cătălin care are în stînga loja oficială mi-am petrecut ziua în cea mai mare viteză deja îmi ziceam pînă la finalul concertului poate ajungem şi noi deşi stă în zonă Corina nu ştie exact drumul începe o mică anchetă Mariana sună da’ nu e prea tîrziu să fim acolo la 7 Talida anunţă că nu poate ajunge în timp util ca să ne şi vedem înainte în sfîrşit trecem de cele 3 filtre ne găsim locurile în ordinea vîrstelor noastre 23 24 25 desigur 23 este al meu din cauza unei foarte bune organizări nu pot ajunge în sectorul gogoşilor ca să le salut cum ziceam pentru ultima oară eu cu Ada ne aşezăm la o coadă imensă pentru ceva de băut mă doare spatele şi merg sa mai stau pe scaun trimiţînd-o pe Corina în locul meu drept pentru care ratez întîlnirea cu un om foarte drag pe care nu-l mai văzusem de mult timp şi despre care nici nu ştiam de va fi acolo ne vedem şi cu o fostă colegă de liceu care ne povesteşte despre fetiţa ei de 2 ani care cîntă tolnelo şi despre soţul pe care l-a pierdut îngrozitor de devreme oboseala combinată cu o stare psihică demnă de „toţi dracii deprimaţi” cum zicea un poet talentat mă fac să mă simt ciudat e imposibil de pus în cuvinte concertul trebuia să fi fost acolo deşi sîntem departe de scenă vibrează hainele pe mine simt basul în piept dar n-am plecat surdă de acolo ceea ce înseamnă că sunetul este foarte bun aştept un cîntec anume cred că se cheamă Home pe care-l cîntă Martin ăsta de e de-al nostru al Martinelor Martinele fiind eu şi Ada specie rară de tipul om bun da’ al dracu’ and I thank you for bringing me here for showing me home întotdeauna mă emoţionează cîntecul ăsta nu ştiu dacă e vocea, dacă sînt versurile sau doar dorinţa mea de ajunge acolo acolo whatever that means nebunia continuă Ada dansează ceea ce trebuie scris undeva că i se întîmplă foarte rar chipul lui Dave are ceva ce spune multe despre drumul lui pînă aici Martin schimbă chitările între ele ceva de speriat oricare ar fi sună incredibil imagini foarte bine lucrate pe monitoare Dave nu zîmbeşte aproape niciodată he must be tired of something finalul se produce Corina zice că nu mai vin la bis ne contrazicem pînă reapar Martin cîntă iară nu pot spune dacă are o voce mai bună decăt a lui Dave dar cîntă dummnezeieşte I can’t stand this emotional violence live in silence în final I’m taking a ride with my best friend unul din momentele lui Erhan în Utopia cînd a furat microfonul atingîndu-şi una din clipele de glorie nici nu ne dăm seama cînd ies din scenă şi vedem deja maşinile părăsind satdionul mai stăm în parc vreo oră nu vreau să ajung acasă poposim şi pe la Corina abia mai tîrziu luăm un taxi spre casă a doua zi o iau de la capăt mereu la fel de greu urăsc dimineţile nu ştiu prea bine ce am mai făcut sîmbătă de nu m-am odihnit după amiază mă văd în Lăptărie cu Cătălin care încă nu şi-a revenit după concert l-a şi înregistrat pe telefon e mult zgomot de fundal dar zice că-l ajustează şi mi-l trimite seara mergem noi Martinele la Urma în Piranha ştiind că la capitolul punctualitate băieţii trebuie puşi la Gazeta de perete rubrica „Aşa nu!” nu ne grăbim să ajungem mai devreme de 10 ajungem pe la 11 şi tocmai în seara aia i-a lovit punctualitatea ne apropiam şi-l auzeam pe Mani it’s all on myself ne găsim un loc cu vedere la scenă ce bine că se poate respira Erhan această figură de stil vestimentar e ascuns într-un colţ aşa se simte el bine nu ştiu Mani are ceva mai mult spaţiu dar tot nu destul se urcă la balcon mai are un pic şi sare şi pe boxe Byron cu figura lui de şcoler să dea naiba cum poate să cînte am ratat Allright în sfîrşit auzim din nou Anger pe care în ultima vreme renunţaseră s-o mai cînte în concerte poate din cauza prea marii încărcături emoţionale pentru Mani apoi back into my room and back inside my nest it’s obvious I don’t belong parcă ar vorbi despre mine cineva strigă Urma Urma Mani şopteşte în microfon Depeche Depeche vine Slide Byron deja s-a enervat nu pot să spun ce sunete scotea din chitara aia what scares me the most is to lose all I have la plecare o luăm prin parcul Politehnicii nu e prima dată cînd merg pe jos de la concert acasă făceam asta cu Corina ţ‘ar capu’ ăla dăstept şi în facultate dar acum e prima dată cînd casa e aproape e răcoare aerul ceva mai curat nişte puşti joacă fotbal la miezul noptii ajungem în Iuliu Maniu şi simt că dacă mai fac doi paşi o să leşin mai e de mers dar renunţ pentru o vreme mă simt îngrozitor şi mă apropii de una dintre stările mele cele mai rele şi nici măcar nu sînt capabilă să-i spun asta Adei dar ea întotdeauna îşi dă seama cînd ceva e în neregulă adorm aproape imediat şi-mi umblă prin cap numai Home.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: